O suceveancă și-a amenințat soțul cu moartea
La data de 22 ianuarie, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat că soția sa este agresivă cu el.
În timp ce se aflau la domiciliu, femeia a provocat scandal, în urma unor discuții în contradictoriu, ulterior aruncând cu vesela ce se afla pe chiuveta din bucatărie.
Aceasta i-ar fi adresat soțului său amenițări cu moartea, creându-i o stare de temere.
În incinta imobilului erau urme de distrugeri și răvășiri.
Femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice, respectiv, tulburare bipolară, în trecut aceasta a mai fost internată la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni.
S-a întocmit formularul de evaluare a riscului, iar în urma răspunsurilor oferite, a rezultat faptul există risc iminent pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă acesta s-a opus, condiții în care i s-a înmânat o cerere pentru solicitarea emiterii unui ordin de protecție din partea Judecătoriei Suceava.
În cauză urmează a se efectua cercetăriprivind săvârșirea infracțiunilor de ,,violență în familie”, „amenințare” și „lovirea sau alte violențe” cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Suceava.
Femeia a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni.