Bărbat din Vicovu de Sus, depistat la volan cu o alcoolemie de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 23 aprilie, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, pe strada Calea Cernăuți, de pe raza orașului Vicovu de Sus, au oprit pentru control un autoturism.
La volan a fost identificat un bărbat de 38 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, s-a procedat la conducerea bărbatului la Spitalul Municipal Rădăuţi în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, fiind astfel recoltate două probe biologice de sânge.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.