miercuri, 15 aprilie, 2026

Un individ din Fălticeni a fost prins în flagrant în timp ce încerca să spargă mașini

Un individ din Fălticeni a fost prins în flagrant în timp ce încerca să spargă mașini.

Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată, luni noapte, de către un localnic că a surprins în flagrant o persoană care încerca să pătrundă în habitaclul a două autoturisme, în municipiul Fălticeni, strada Ana Ipătescu.

Polițiștii au stabilit că, luni, în jurul orei 22.50, un bărbat de 31 ani, localnic, aflându-se la geamul locuinței sale, a observat o persoană de sex masculin, care încerca să pătrundă în interiorul autoturismului său și a altui autoturism, prin probarea sistemului de asigurare. Acesta a alertat un vecin, care se afla în apropierea blocului, cel din urmă reușind să-l oprească pe suspect și a solicitat intervenția organelor de poliție.

La fața locului s-a deplasat patrula de siguranță publică, care a constatat că individul prins în flagrant are vârsta de 44 de ani și este din municipiul Fălticeni.

- Advertisement -

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru comiterea a două tentative la infracțiunea de „furt calificat”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026 FOTO

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026  De la speranță la certitudine: sportiva legitimată la CS Bucovina a dominat Campionatul Național de la Lipova, cucerind aurul peambele brațe și confirmându-și statutul de cea mai puternicăjunioară din România. Dacă în 2025 numele Ivanei Roman apărea ca o surpriză plăcutăîn topul sporturilor de forță, ediția din acest an a CampionatuluiNațional de Skandenberg, desfășurată în perioada 20-22 martie2026, a confirmat dominația totală a tinerei rădăuțene. Într-o atmosferă electrizantă la Lipova, Ivana nu doar că și-a apăratreputația, dar a reușit „dubla” istorică: locul 1 pe brațul drept șilocul 1 pe brațul stâng. Evoluția unei campioane: Drumul de la argint la aur absolut Anul trecut, la București, Ivana uimea audiența obținând titlulnațional pe brațul drept și argintul pe cel stâng. Acea micădiferență care...

Alte Stiri

Popular Categories