340 de suceveni s-au vaccinat duminică, 31 ianuarie, împotriva Sars-Cov2.
Astfel, potrivit Direcției de Sănătate Publică Suceava la Spitalul Județean Suceava s-au vaccinat 95 de persoane, la Spitalul Municipal Rădăuti – 59, la Spitalul Municipal Fălticeni – 48, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 48, la Spitalul Orășenesc Gura Gumorului – 84 și la Spitalul Orășenesc Siret – 6.
Până în momentul de față, în total, în județul Suceava s-au vaccinat împotriva Sars-Cov2 17.040 persoane cu doza I si 1.770 persoane cu doza a II-a.
Pentru data de 1 februarie a.c. pe raza județului Suceava s-au înscris 502 persoane cu vârsta peste 65 ani, persoane cu boli cronice, indiferent de vârstă, în vederea vaccinarii impotriva Sars-Cov2.
„În judeţul Suceava pentru următoarele șapte de zile zile a fost programat pentru vaccinare împotriva Sars_Cov2 un număr de 3.168 persoane, sloturi disponibile pentru programarea la vaccinare existând în toate centrele de vaccinare din județ. Reamintim că programările la vaccinare sunt condiţionate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operaţiunii cât şi de dinamica solicitărilor de înscriere la momentul respectiv”, a precizat Gabriela Băncilă, purtător de cuvânt DSP Suceava.