Un tânăr beat la volan a intrat cu mașina într-un copac, la Vicovu de Sus.
Polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza orașului Vicovu de Sus, a avut loc un accident rutier.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în noaptea de miercuri spre joi, ora 02.45, un tânăr de 22 ani, din comuna Straja, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A3, la un moment, în intersecția dintre străzile Calea Bucovinei cu Calea Cernăuți, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a intrat pe contrasens și a acroșat un tei de pe marginea drumului, ricoșând într-un gard de beton. În autoturism se mai afla o tânără.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și un echipaj SMURD, care i-au consultat pe cei doi. Tinerii nu prezentau vătămări corporale și au refuzat transportarea la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații amănunțite.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
Totodată, cei doi tineri au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind măsurile de prevenirea răspândirii virusului SARS COV 2.