sâmbătă, 28 iunie, 2025

O tânără a fost depistată fără permis la volanul unei mașini fără ITP și RCA

O tânără de 24 de ani, din comuna Slatina, s-a ales cu dosar penal și amendă, după ce a fost depistată fără permis de conducere la volanul unei mașini fără ITP și RCA.

Vineri seară, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 7 de Politie Rurală Mălini, au oprit pentru control, pe raza satului Găinești, comuna Slatina, un autoturism.

La volan a fost identificată o tânără de 24 de ani, din satul Găinești, comuna Slatina.

S-a procedat la testarea conducătoarei autocu cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

- Advertisement -

În urma verificării bazelor de date, polițiștii au stabilit că femeia nu deține permis de conducere.

De asemenea, a fost verificat în bazele de date ale Poliției Române și autoturismul condus de tânără, stabilindu-se că acesta nu are asigurare RCA valabilă iar Inspecția Tehnică Periodică este expirată din data de 25 octombrie, motiv pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002, în valoare de 2175 de lei..

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories