Un bărbat de 59 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a fost depistat de polițiști beat la volan, după ce a intrat cu mașina în șanț.
În data de 01 ianuarie, o patrulă de poliție, în timp ce se deplasa pe strada Ștefan cel Mare din orașul Vicovu de Sus, pe direcția Vicovu de Sus – Putna, a observat pe sensul opus de deplasare un autoturism marca VW Golf, ce era căzut cu partea din față în șanțul din imediata apropiere a DN 2H.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 59 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
Întrucât conducătorul auto emana halenă s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal.