Individul din Câmpulung Moldovenesc care își terorizează mama a fost arestat preventiv
Potrivit procurorilor, în data de 05 februarie, în jurul orei 22.00, C.A. din municipiul Câmpulung Moldovenesc, s-a deplasat la locuința mamei sale din municipiul Câmpulung Moldovenesc, și a încercat să intre locuința acesteia prin forțarea ușii de acces.
Fapta a fost comisă deși anterior împotriva sa a fost
emis un ordin de protecție de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin care C.A. a fost evacuat din respectiva locuință și a fost dispusă măsura de nu se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri de mama sa și de locuința acesteia din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
C.A. a fost identificat de lucrătorii de poliție în imediata apropiere a blocului unde este situat apartamentul, în interiorul garajului familiei.
Prin Ordonanța din data de 06 februarie a Poliției municipiul Câmpulung Moldovenesc și confirmată prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc de la aceeași dată s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul C.A, pentru
săvârșirea infracțiunii de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de
protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31, alin. 1 și dispuse prin ordinul
de protecție provizoriu”.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a adresat Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc cu referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului C.A., iar Judecătoria municipiului Câmpulung Moldovenesc a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06 februarie.