joi, 16 aprilie, 2026

Țigări ascunse în rezervorul unui autoturism FOTO

Țigări ascunse în rezervorul unui autoturism

Țigările și autovehiculul au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul este cercetat acum pentru contrabandă.

În data de 21 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret au desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, la ora 23.45, aceștia au oprit în trafic, pentru control, în orașul Siret, un autoturism marca Volkwagen, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean român, în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani.

- Advertisement -

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au descoperit sub scaunele din față ale autoturismului 110 pachete de țigări, drept urmare, s-a procedat la conducerea cetățeanului împreună cu mijlocul de transport la sediul sectorului.

În urma efectuării unui control mai amănunțit au mai fost descoperite, într-un locaș special amenajat în rezervorul autoturimului, 700 pachete de țigări.

Întreaga cantitate de țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de aproape 9.500 lei, dar și autoturismul în valoare de 5.000 lei au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Drept, urmare, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026 FOTO

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026  De la speranță la certitudine: sportiva legitimată la CS Bucovina a dominat Campionatul Național de la Lipova, cucerind aurul peambele brațe și confirmându-și statutul de cea mai puternicăjunioară din România. Dacă în 2025 numele Ivanei Roman apărea ca o surpriză plăcutăîn topul sporturilor de forță, ediția din acest an a CampionatuluiNațional de Skandenberg, desfășurată în perioada 20-22 martie2026, a confirmat dominația totală a tinerei rădăuțene. Într-o atmosferă electrizantă la Lipova, Ivana nu doar că și-a apăratreputația, dar a reușit „dubla” istorică: locul 1 pe brațul drept șilocul 1 pe brațul stâng. Evoluția unei campioane: Drumul de la argint la aur absolut Anul trecut, la București, Ivana uimea audiența obținând titlulnațional pe brațul drept și argintul pe cel stâng. Acea micădiferență care...

Alte Stiri

Popular Categories