Un bărbat a fost găsit mort pe marginea drumului, la Fundu Moldovei
Duminică dimineață, lucrătorii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați prin SNUAU 112 de un bărbat din comuna Fundu Moldovei, că a găsit o persoană de sex masculin în stare de inconștiență, căzută pe marginea Drumul Județean 175, de pe raza comunei Fundu Moldovei.
Polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 68 de ani, din județul Timiș. Acesta a fost găsit căzut cu fața în jos, în stare de inconștiență pe marginea drumului județean, în satul Braniștea, comuna Fundu Moldovei.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a efectuat manevre de resucitare, fără răspuns, fiind declarat decesul acestuia.
Bărbatul acuza în ultima perioadă dureri în zona inimii, urmând un tratament în acest sens.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.