sâmbătă, 19 aprilie, 2025

Prins beat la volan, un șofer a abandonat mașina și a luat-o la fugă

Prins beat la volan, un șofer a abandonat mașina și a luat-o la fugă

Miercuri dimineață, o patrula de poliție din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, aflându-ne în timpul serviciului de patrulare pe raza satului Ștroiești, a observat că în fața primării Ștroiești s-a pus în mișcare pe DJ 209 D un autoturism ce circula cu farurile stinse, iar la vederea mașinii de poliție autoturismul s-a oprit și din stânga fața, de pe scaunul șoferului, a coborât în fugă o persoană de sex masculin.

Bărbatul respectiv nu s-a conformat somațiilor verbale ale polițiștilor, de a se opri, și a continuat să fugă, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea sa.

După aproximativ 30 de metri, persoana de sex masculin a fost interceptată și condusă la autospeciala de poliție, unde s-a procedat la legitimarea acestuia, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat din satul Stroiești.

- Advertisement -

Întrucât conducătorul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Autoturism intrat în stâlp la Câmpulung Moldovenesc FOTO

Autoturism intrat în stâlp la Câmpulung MoldovenescDuminică noapte, în...

Top știri citite

Popular Categories