duminică, 20 aprilie, 2025

Autoturism cuprins de flăcări în municipiul Suceava FOTO

Autoturism cuprins de flăcări în municipiul Suceava (strada Samuil Isopescu), în noaptea de joi spre vineri.

Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism în municipiul Suceava.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la un autoturism cu pericol de propagare la alte autoturisme din proximitate.

Pe timpul intervenției pompierii paramedici SMURD au monitorizat un bărbat în vârstă de 57 de ani, ulterior fiind transportat la spital.

- Advertisement -

A ars autoturismul în totalitate și bunurile din interior. Din cauza flăcărilor și a temperaturii, au fost afectate și alte patru autoturisme din proximitate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de toba de eșapament neprotejată termic corespunzător.

Up date:

Un bărbat de 57 de ani, din municipiul Suceava, conducea autoturismul pe str. Samul Isopescu din municipiul Suceava.

Ajungând în parcarea de pe strada respectivă, din cauza unei defecțiuni la toba de eșapament și a efectului termic, s-a produs un incendiu care a cuprins inițial portbagajul autoturismului. Ulterior, incendiul a cuprins autovehiculul în totalitate.

Mai multe persoane aflate la fața locului au procedat la evacuarea conducătorului auto din autoturism.

În urma evenimentului, alte patru autoturisme, aflate în parcare la momentul respectiv, au fost degradate din cauza incendiului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, ocazie cu care a rezultat o concentrație de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugerea din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories