Accident rutier provocat de un șofer cu o alcoolemie de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Dărmănești
La data de 29 noiembrie, în jurul orei 18.00, SPR 5 Dărmănești a fost sesizată prin SNUAU 112 de o femeie din comuna Zvoriștea, că a fost implicată într-un accident cu pagube materiale pe DN 2 Dărmănești, iar celălalt conducător este posibil să fie sub influența alcoolului.
Polițiștii SPR 5 Dărmănești s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care a fost identificată apelanta care a relatat faptul că se deplasa cu autoturismul pe DN 2 pe raza localității Dărmănești și a fost acroșată de o autoutilitară de autoutilitară condusă de către un bărbat de 40 ani, din municipiul Suceava, producând avarii ambelor autoturisme.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, femeia având rezultat negativ, iar pentru șoferul de 40 de ani valoarea a fost de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, ocazie cu care au fost prelevate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.