Accident mortal la Petia. Un tânăr de 19 ani a fost găsit fără viață lângă un autoturism răsturnat FOTO

StiriEvenimentAccident mortal la Petia. Un tânăr de 19 ani a fost găsit...

Accident mortal la Petia. Un tânăr de 19 ani a fost găsit fără viață lângă un autoturism răsturnat

Știre inițială

Dispeceratul comun ISU-SAJ Suceava a fost anunțat,vineri dimineață, la ora 2.30, despre producerea unui accident rutier, pe drumul comunal de pe raza localității Petia (la ieșire spre localității Uncești).

La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

La sosirea echipajelor, a fost găsit un autoturism, care era răsturnat în afara părții carosabile. În exteriorul mașinii, a fost identificată o victimă inconștientă, un tânăr în vârstă de 19 ani.

Din nefericire, victima avea leziuni incompatibile cu viața, iar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul acesteia.

Up date:

Un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul pe DC 1 din direcția Fălticeni către Uncești, în afara localității Petia, comuna Bunești, a pierdut controlul asupra autoturismului, părăsind partea carosabilă în partea dreaptă a direcției de mers, răsturnându-se de mai multe ori.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a fost găsit lângă autoturism, echipajul medical venit la fața locului constatând decesul acestuia.

Acesta se afla singur în autoturism.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI