Incendiu într-un apartament de pe strada Narciselor din municipiul Suceava
Fum din interiorul unui apartament situat la etajul întâi într-un bloc de locuințe din municipiul Suceava, strada Narciselor, duminică, în jurul prânzului.
Intervin pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
Echipajul pentru descarcerare a acționat pentru deblocarea ușii, și pompierii au pătruns în interior.
Incendiul s-a manifestat în interiorul apartamentului cu degajări mari de fum. Binomul de stingere împreună cu binomul de căutare salvare au pătruns în interiorul apartamentului și lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului, respectiv pentru căutarea victimelor.
Incendiul a fost lichidat și s-au ventilat spațiile inundate cu fum din interiorul apartamentului.
Nu s-au identificat victime omenești în interiorul apartamentului.
Din nefericire, cinci pisici și trei câini, din interiorul apartamentului au decedat în urma intoxicării cu fum.
Din interiorul apartamentului au fost salvați șase porumbei.
Unei pisici i s-a administrat oxigen de către echipajul SMURD B2, aceasta având semne vitale.
Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza efectului termic generat de un acumulator electric, lăsat nesupravegheat.
Pisica a fost preluată de către un reprezentant al adăpostului “Casa lui Patrocle” și va fi transportată la un cabinet pentru tratament de specialitate.