Bărbat reținut după ce a urcat la volan beat și fără permis și a avariat un alt autoturism
La data de 11 iulie, în jurul orei 23.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată că un autoturism, cu număr de înmatriculare de Marea Britanie, a lovit un alt autoturism provocând avarii, pe raza comunei Cârlibaba.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale la ambele autoturisme.
S-a procedat la legitimarea conducătorului autovehiculului care a produs evenimentul rutier, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 45 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei.
Polițiștii au stabilit că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior acesta a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei – C.P.U, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Față de conducătorul auto s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de până la 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri, 12 iulie, să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de luare a măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.