Acțiune de amploare. Lemn confiscat și amenzi de zeci de mii de lei în doar câteva ore FOTO

Acțiune de amploare. Lemn confiscat și amenzi de zeci de mii de lei în doar câteva ore

În ziua de 08 octombrie, polițiștii au desfășurat o acțiune de control în trafic, concentrată pe combaterea transportului ilegal de material lemnos și prevenirea contrabandei cu produse din tutun.

În cadrul filtrelor organizate, oamenii legii au identificat numeroase abateri pe linie silvică și rutieră.

Peste 12 metri cubi de lemn confiscați pe raza localităților Gălănești, Putna și Bilca

- Advertisement -

În urma controalelor specifice efectuate pe drumurile naționale, județene și pe drumurile forestiere, au fost constatate cinci contravenții la regimul silvic.

DN2H (Gălănești). În jurul orei 16.30, a fost depistată o autoutilitară ce transporta 2,23 mc de lemn de foc de fag fără aviz de însoțire sau documente de proveniență.

Conducătorul auto din comuna Voitinel a fost sancționat cu avertisment, iar lemnul în valoare de 586 de lei a fost confiscat.

Drumul forestier Putnișoara (comuna Putna).
În jurul orei 17.00, o autoutilitară încărcată cu 3,91 mc de buștean gater de rășinoase fără acte a fost oprită de polițiști.

Șoferul din comuna Putna a primit o amendă de 6.000 de lei, iar materialul lemnos, evaluat la 2.056 lei, a fost ridicat.

Drumul forestier Putnișoara (comuna Putna). La scurt timp, la ora 17.15, a fost interceptată o altă autoutilitară care transporta 4,10 mc de buștean gater de rășinoase fără documente legal prevăzute.

Conducătorul auto din comuna Voitinel a fost sancționat tot cu o amendă de 6.000 de lei, iar cantitatea de lemn, în valoare de 2.146 lei, a fost confiscată.

DJ 178C (Bilca). În jurul orei 19.30, a fost verificată o autoutilitară înmatriculată în Marea Britanie, condusă dinspre Bilca, în care se aflau 0,81 mc de cherestea tivită de rășinoase fără acte de proveniență.

Șoferul a fost sancționat cu o amendă de 1.000 de lei, iar lemnul în valoare de 588 lei a fost dat în custodie organelor silvice.

DJ 178C (Bilca). La ora 19.40, într-un alt vehicul înmatriculat în Marea Britanie au fost identificați 0,34 mc de cherestea grinzi de molid și 0,71 mc de cherestea tivită de rășinoase fără aviz.

S-a aplicat o amendă de 1.000 de lei, iar materialul lemnos în valoare de 550 lei a fost confiscat.

În total, pe linie silvică au fost aplicate sancțiuni de 15.000 de lei și s-a dispus confiscarea a 12 mc de material lemnos, în valoare totală de 5.940 lei.
Întreaga cantitate de lemn confiscată a fost predată în custodie specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Putna.

Abateri grave și pe linie rutieră

Pe lângă neregulile legate de transportul de lemn, polițiștii au aplicat sancțiuni și pentru încălcarea legislației rutiere.
Suma totală a amenzilor s-a ridicat la 12.500 lei.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, au ridicat un permis de conducere, o dovadă cu drept de circulație, două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.

Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare pentru menținerea ordinii publice și prevenirea delictelor silvice.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories