Polițiștii au reținut un bărbat acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore
Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini continuă investigațiile într-un caz de agresiune sexuală asupra unei minore, petrecut la mijlocul lunii septembrie în localitatea Rădășeni.
În cauză, în urma probatoriului administrat, la data de 07 octombrie, organele de cercetare penală din cadrul SPR 7 Mălini, au dispus prin ordonanță reținerea suspectului, un individ din localitatea Rădășeni,pentru o perioadă de 24 ore.
La data de 08 octombrie, individul va fi condus în fața instanței de judecată, respectiv Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Totodată, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „agresiunea sexuală săvârșită împotriva unui minor”, ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii Secției 7 Poliție Rurală Mălini sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.