Mamă și fiică din Rădăuți, cercetate pentru furt dintr-un supermarket din Suceava
O tentativă de furt a fost semnalată duminică, în jurul orei 17.30, în incinta supermarketului Auchan, situat în Iulius Mall Suceava. Sesizarea a fost făcută telefonic de către dispeceratul unității comerciale, iar un echipaj din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a ajuns la fața locului.
În camera de interpelare a agenților de pază au fost identificate două femei din municipiul Rădăuți, una în vârstă de 52 de ani și cealaltă de 20 de ani, mamă și fiică.
Potrivit declarațiilor oferite la fața locului, tânăra a scanat doar o parte din produsele pe care le avea în coș, pe care le-a achitat la casele de marcat. Ulterior, cele două au părăsit zona caselor fără să achite și restul bunurilor.
La ieșirea din magazin, cele două au fost oprite de agentul de pază și conduse în camera de supraveghere. Verificările au confirmat că valoarea totală a produselor nescandate era de peste 700 de lei.
Ulterior, prejudiciul a fost achitat integral de femeia de 52 de ani, iar reprezentanții supermarketului au declarat nu au dorit să se constituie parte civilă în procesul penal și nu au alte pretenții față de cele două persoane.
Cu toate acestea, a fost întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”.