sâmbătă, 17 ianuarie, 2026

Urmărire ca în filme în județul Suceava. Un bărbat băut, fără permis, a furat o dubiță și s-a răsturnat cu ea

Urmărire ca în filme în județul Suceava.Un bărbat băut, fără permis, a furat o dubiță și s-a răsturnat cu ea

Noaptea de 31 octombrie a fost una agitată pentru polițiștii suceveni, după ce un bărbat de 23 de ani, aflat la volanul unei dubițe a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale poliției, declanșând o urmărire pe mai multe drumuri din zona Rădăuțiului.

Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 22.15, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, aflată în comuna Voitinel, a semnalat că se află în urmărirea unui autoturism de tip dubiță, al cărui conducător auto a refuzat să oprească. În sprijinul patrulei a fost chemat și un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală 3 Marginea.

Urmărirea s-a întins până în comuna Arbore, sat Clit, unde, în jurul orei 22.25, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, pe DN 2E, pe sensul de deplasare Marginea–Solca. Într-o curbă la dreapta, acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spațiul verde și a lovit un capăt de tub din beton. În urma impactului, dubița a fost proiectată pe un teren agricol și s-a răsturnat pe partea laterală stângă.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătorului auto, un bărbat de 23 de ani, din comuna Gălănești, care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri medicale.

- Advertisement -

Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările ulterioare au arătat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult, în urma discuțiilor cu polițiștii, s-a stabilit că acesta a sustras dubița în cursul aceleiași zile de la un bărbat de 43 de ani, pe care îl cunoștea, fără acordul proprietarului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de: vătămare corporală din culpă,conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, și furt în scop de folosință.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories