Șofer prins beat la volan chiar în fața unei școli din Hănțești
În dimineața zilei de 10 noiembrie, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Adâncata aflați în teren pentru activități de supraveghere a traficului rutier în zona Școlii Gimnaziale „Mihai Halunga” din Hănțești au observat un autoturism, oprit neregulamentar pe trecerea de pietoni din fața unității de învățământ.
Echipajul de poliție s-a deplasat imediat la fața locului pentru a-l identifica și sancționa pe conducătorul auto. În timpul verificărilor, oamenii legii au constatat că la volan se afla un bărbat de 45 de ani din comuna Hănțești, județul Suceava.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Cercetările continuă, cazul urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii Secției de Poliție Rurală 8 Adâncata.

