Tragedie în Șerbăuți. Bărbat de 52 de ani mort în timp ce descărca o basculantă încărcată cu pământ
În cursul zilei de 11 noiembrie , polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin SNUAU 112 de către personalul Serviciului de Ambulanță Siret cu privire la decesul unei persoane de sex masculin, în localitatea Șerbăuți.
Din primele cercetări s-a stabilit că, în aceeași zi, în jurul orei 17.00, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Șerbăuți, s-a deplasat cu o autoutilitară, încărcată cu pământ, la o locuință din satul Șerbăuți pentru a descărca. În timpul operațiunii de basculare, acestuia i s-a făcut brusc rău, iar persoana aflată la fața locului a solicitat intervenția echipajului medical.
La sosirea echipajului de ambulanță, s-au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, acestea nu au avut rezultat, fiind constatat decesul bărbatului. În urma examinării sumare, nu au fost identificate urme de violență fizică.
Cadavrul urmează să fie transportat la Cabinetul de Medicină Legală Rădăuți în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șerbăuți au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, urmând ca la finalizarea anchetei să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

