vineri, 14 noiembrie, 2025

Urmărire în trafic după o mașină condusă de un minor de 13 ani

Urmărire în trafic după o mașină condusă de un minor de 13 ani

La data de 14 noiembrie , în jurul orelor 02.00, lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Cajvana și Poliției Orașului Solca – I.P.J. Suceava, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu desfășurând activitățile de verificare și control a traficului rutier, pe DJ178D (Strada Ștefan cel Mare) au depistat în trafic un autoturism, care circula haotic, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire acustic și luminos.

Conducătorul auto respectiv nu l-a respectat accelerând și continuându-și deplasarea, fapt pentru care s-a procedat la plecarea în urmărire a autoturismului pe o distanță de 6 km din centrul orașului Cajvana către satul Codru, ce aparține de orașul Cajvana, județul Suceava. 

         ​În continuare autoturismul a intrat pe un drum pietruit, conducătorul auto pierzând controlul volanului, intrând în derapaj, oprindu-se pe sensul opus de circulație, iar persoanele din autoturism părăsind vehiculul și deplasându-se în direcții diferite în pădurea din apropiere. 

- Advertisement -

 În urma verificărilor și căutărilor efectuate au fost identificați trei minori( doi de 13 ani și unul de 15 ani). Polițiștii au stabilit că la volan s-a aflat unul dintre minorii de 13 ani, mașina fiind proprietatea mamei sale, fără știrea acesteia.  

Minorul nu figurează cu permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, motiv pentru care minorii au fost conduși la sediul Poliției orașului Cajvana.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, omologat, din dotarea poliției orașului Cajvana, rezultatul fiind negativ.

În urma incidentului minorii nu au suferit leziuni și nu a fost necesară intervenția unui echipaj ambulanțier la fața locului.

În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. și ped. de art. 335 alin.(1) din Codul penal, ce urmează a fi soluționat de către lucrătorii Poliției Orașului Cajvana, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories