Femeie accidentată de o mașină pe trecerea de pietoni, la Vama
În seara zilei de 12 decembrie, în jurul orei 19.00, un bărbat din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul pe strada Victoriei, din localitatea Vama, DN17, ajuns la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, din dreptul Grădiniței cu program normal Vama Centru, nu a oprit si nu a acordat prioritate de trecere unei femei din localitatea Vama, care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, de la dreapta la stânga sensului de deplasare a autoturismului, ocazie cu care a acroșat-o.
După producerea accidentului conducătorul autoturismului nu a oprit, în schimb și-a continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 50 de metri, ulterior parcând autoturismul în afara părții carosabile.
În urma evenimentului femeia a suferit vătămari corporale, fiind transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 din Codul penal și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. 2 din Codul penal.

