joi, 22 ianuarie, 2026

Ordin de protecție, dar în pat cu agresorul

Ordin de protecție, dar în pat cu agresorul

Un bărbat din comuna Baia, județul Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat prevederile unui ordin de protecție emis de Judecătoria Fălticeni, în urma unei alerte transmise de sistemul de monitorizare electronică.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 20 ianuarie, în jurul orei 08.30, când polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați de Compartimentul de Monitorizare Electronică al IPJ Suceava cu privire la o alertă de descărcare a dispozitivului de monitorizare purtat de victimă.

La fața locului, în comuna Baia, s-a deplasat un echipaj de poliție, care a identificat victima, care sa afla în pat cu agresorul. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul avea montat un dispozitiv electronic de monitorizare, ca urmare a unui ordin de protecție valabil pe o perioadă de trei luni, care prevedea obligația de a păstra o distanță de minimum 100 de metri față de victimă și interdicția oricărui contact cu aceasta.

- Advertisement -

Victima, cu domiciliul în comuna Preutești, le-a declarat polițiștilor că, în cursul zilei de 19 ianuarie, a lăsat de bunăvoie dispozitivul propriu de monitorizare la domiciliu și s-a deplasat voluntar la locuința agresorului din comuna Baia, unde a rămas peste noapte. Aceasta a fost identificată de polițiști în dimineața zilei următoare.

În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție. Totodată, s-a stabilit că agresorul nu s-a opus prezenței victimei și nu a anunțat organele de poliție, deși cunoștea restricțiile impuse prin ordinul de protecție.

După consultarea procurorului de caz, prin ordonanța emisă la data de 21 ianuarie, s-a dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Baia, sub coordonarea procurorului competent.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories