Înșelăciune reclamată în mediul online
Polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați, la data de 19 aprilie, în jurul orei 16.00, cu privire la o posibilă faptă de înșelăciune, reclamată de un bărbat din comuna Grănicești, județul Suceava.
Din cercetările preliminare efectuate de oamenii legii a reieșit că, la începutul lunii februarie 2026, persoana vătămată ar fi plasat o comandă online pentru achiziționarea unei hote, pe un site de profil. Plata, în valoare de 2.775 lei, a fost efectuată cu cardul bancar, iar comanda a fost înregistrată în sistem.
Ulterior, la data de 11 februarie, în lipsa unor confirmări privind procesarea sau livrarea produsului, comanda a fost anulată. Persoana în cauză a fost informată prin e-mail că suma achitată urma să fie returnată într-un interval de 1–5 zile lucrătoare, în funcție de bancă.
Potrivit celor sesizate, până în prezent suma nu a fost restituită, iar încercările de a lua legătura cu reprezentanții firmei respective au rămas fără rezultat.
Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, conform prevederilor Codului Penal. Cercetările sunt continuate de lucrătorii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Bălcăuți, prin Postul de Poliție Grănicești, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și dispunerii măsurilor legale care se impun.

