Cum s-a produs accidentul rutier grav de la Vatra Dornei
Un grav accident rutier s-a produs, în noaptea de luni spre marți, în municipiul Vatra Dornei, după ce un tânăr de 24 de ani, din comuna Poiana Stampei, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune frontală cu un autocamion.
Incidentul a avut loc pe strada Roșu, în timp ce tânărul conducea autoturismul din direcția Vatra Dornei către Dorna Candrenilor. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, acesta a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în plin într-un autocamion condus regulamentar de un cetățean polonez în vârstă de 41 de ani.
Impactul a fost puternic, iar în urma accidentului șoferul de 24 de ani și doi pasageri din autoturism, ambii în vârstă de 20 de ani, au fost răniți. Toate cele trei victime, din comuna Poiana Stampei, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul etilometru a scos la iveală un detaliu grav, șoferul vinovat avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În schimb, conducătorul autocamionului nu consumase alcool, rezultatul fiind negativ. Ulterior, ambilor șoferi le-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, iar cercetările sunt continuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier din Vatra Dornei.





