Un tânăr cu permisul suspendat a lovit doi pietoni și a fugit
Un tânăr de 20 de ani din comuna Ostra a fost reținut de polițiști după un accident rutier produs în seara zilei de 21 mai, pe DJ 177A, în localitatea Stulpicani.
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 20.00, tânărul conducea un autoturism pe direcția Frasin – Ostra, iar într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul volanului din cauza vitezei neadaptate. Mașina a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu parapetul metalic de protecție.
În urma impactului, autoturismul i-a acroșat pe doi pietoni care se deplasau pe marginea drumului. Este vorba despre o fată de 16 ani din satul Ostra și un tânăr de 19 ani din comuna Stulpicani.
După producerea accidentului, șoferul ar fi părăsit locul faptei și ar fi abandonat autoturismul pe o stradă din satul Stulpicani, la aproximativ un kilometru de zona impactului.
Anchetatorii spun că acesta s-a întors ulterior la locul accidentului însoțit de o tânără de 19 ani din Ostra, care ar fi declarat inițial că ea s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului. În urma verificărilor și-a schimbat declarația și le-a spus polițiștilor că tânărul de 20 de ani era cel care conducea autoturismul.
Cele două victime au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din Gura Humorului.
Șoferul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest și DrugTest, cât și recoltarea de probe biologice la spital.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că acesta avea permisul de conducere suspendat până la data de 25 mai 2026.
Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere cu permisul suspendat și refuz de prelevare a mostrelor biologice.
Ulterior, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului.

