Un șofer din Liteni a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 1.19
La data de 07 iunie, în jurul orei 15.00, echipajul de poliție din cadrul compartimentului rutier Fălticeni, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 2, acționând cu aparatul radar în cadrul acțiunii “RELEU”, a procedat la oprirea regulamentară a ansamblului de vehicule format din autoutilitara; care tracta o semiremorcă.
La volan a fost identificat un bărbat din orașul Liteni, județul Suceava.
Întrucât acesta emană halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.



