Incendiu în localitatea Vicovu de Sus, în noaptea de miercuri spre joi
Pompierii militari ai Gărzii de intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Vicovu de Sus, Bilca, Gălănești și Voitinel, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Vicovu de Sus.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit, cu pericol de propagare la o anexă gospodărească, dar și la o altă locuință de pe aceeași proprietate.
Incendiul a fost lichidat la ora 04:25.
A ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Au mai ars bunuri din interior și s-au degradat pereții portanți și tavanul locuinței.
Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza fumatului în locuri nepermise, după ce proprietarul ar fi adormit cu țigara aprinsă
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcția anexă și a doua casă de locuit din gospodărie.

