Mașină ruptă în două după un accident violent pe DN2, la Cumpărătura
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 27 spre 28 iulie, pe DN2, la intrarea în localitatea Cumpărătura, comuna Bosanci. Polițiștii au fost alertați prin 112, în jurul orei 00.00, cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu o persoană rănită.
Din primele cercetări a reieșit că un tânăr de 24 de ani, din Bosanci, aflat la volanul unui autoturism, circula din direcția Bunești către municipiul Suceava. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, în condiții de ploaie și carosabil umed, mașina a intrat în derapaj, a pătruns pe sensul opus, a lovit un cap de podeț, a continuat prin șanț și s-a izbit violent de un stâlp de electricitate.
În urma impactului extrem de puternic, autoturismul s-a rupt în două, iar șoferul, care se afla singur în vehicul, a fost proiectat în afara acestuia.
Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri. Din cauza stării sale, aceasta nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.







