Dronă prăbușită într-un lan de porumb în zona localității Botoșenița Mare FOTO

Dronă prăbușită într-un lan de porumb în zona localității Botoșenița Mare, județul Suceava

Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor două state, îndreptându-se către zona de NE a României.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Botoșani, fiind transmis un mesaj RO-Alert, la ora 16.20.

- Advertisement -

În același interval, prin Serviciul Unic de Urgență 112 a fost semnalată prezența unei drone deasupra localității Știubieni, județul Botoșani.

În urma recunoașterilor efectuate de forțe ale MAI, a fost identificat un obiect zburător prăbușit, în zona localității Botoșenița Mare, județul Suceava, într-un lan de porumb. În urma impactului s-a produs un incendiu de mici dimensiuni și s-a format o cavitate cu diametrul de aproximativ 1 m și adâncimea de 30 cm. Nu au fost înregistrate victime.

O echipa pirotehnică a SRI se deplasează la fața locului pentru evaluarea situației.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories