Doi adolescenți, reținuți după bătaia mortală de la Fălticeni

Doi adolescenți, reținuți după bătaia mortală de la Fălticeni. Un al treilea este supus unei expertize

Un conflict violent izbucnit în noaptea de 27 septembrie, în apropierea unui club din municipiul Fălticeni, s-a încheiat tragic.

Un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce ar fi fost lovit în repetate rânduri, iar trei adolescenți din Fălticeni, cu vârste de 15 și 17 ani, sunt cercetați penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și omor.

Potrivit anchetatorilor, conflictul a avut loc în jurul orei 4.30, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan.

- Advertisement -

În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a stabilit că unul dintre adolescenții de 15 ani ar fi lovit inițial, cu pumnul, în zona feței, un tânăr de 27 de ani din Fântâna Mare.

Ulterior, cei trei adolescenți, cu vârste de 15, 17 și 17 ani, i-ar fi urmărit pe cei doi tineri și, după ce i-ar fi ajuns, le-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.

În urma agresiunilor, unul dintre tineri, în vârstă de 25 de ani, a decedat la scurt timp.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și omor, faptele fiind cercetate cu aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni.

Potrivit procurorilor, incidentul a avut loc într-un loc public, în prezența altor persoane care nu participau la conflict, astfel încât prin cele întâmplate ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică.

Doi adolescenți au fost reținuți

În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi dintre suspecți, ambii în vârstă de 17 ani.
Aceștia au fost conduși și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

La data de 28 septembrie, cei doi urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cazul adolescentului de 15 ani, procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. În funcție de concluziile acesteia, anchetatorii vor decide asupra măsurilor preventive care se impun.

Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs conflictul și a responsabilității fiecărei persoane implicate.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories