Beat și fără permis la volan, un tânăr a intrat cu mașina într-un mal, chiar în fața polițiștilor

StiriEvenimentBeat și fără permis la volan, un tânăr a intrat cu mașina...

Beat și fără permis la volan, un tânăr a intrat cu mașina într-un mal, chiar în fața polițiștilor

Luni noapte, în timp ce lucrătorii de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești efectuau activități specifice pe DJ 178, raza satului Humoreni, comuna Comănești, au observat că un autoturism, care circula în față, la un moment dat, într-o curbă spre dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu malul șanțului.

De la volanul autoturismului a coborât o persoană de sex masculin. Polițiștii au stabilit că era vorba despre un bărbat de 25 de ani, domiciliat în satul Humoreni. Acesta le-a declarat oamenilor legii că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Întrucât, emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior tânărul a fost condus Spitalul Județean Suceava, în vederea recoltării probelor biologice de sânge.

S-a procedat la verificarea bazei de date, constatându-se faptul că acesta nu deține permis de conducere.

Totodată, au fost interogate bazele de date și s-a stabilit că autoturismul a avut certificatul de înmatriculare suspendat la data de 15 iunie 2022 pentru ITP expirat, iar conducătorul autoturismului nu a prezentat o dovadă înlocuitoare. De asemenea, asigurarea obligatorie RCA avea valabilitatea expirată.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI