duminică, 12 aprilie, 2026

Muncitor surprins sub un mal de pământ FOTO-VIDEO

Persoană surprinsă, până la nivelul bazinului, sub un mal de pământ, în localitatea Zvoriștea, pe timpul unor lucrări de săpare pentru rețeaua de apă.

Intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ cu medic și al unui utilaj de la primăriei Zvoriștea.

Salvatorii au ajuns la fața locului și eu reușit să extragă victima. Aceasta a fost preluată de către echipajul SAJ, care îi acordă îngrijiri medicale.

Persoană surprinsă, până la nivelul bazinului, sub un mal de pământ, în localitatea Zvoriștea, pe timpul unor lucrări de săpare pentru rețeaua de apă.

- Advertisement -

Intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ cu medic și al unui utilaj de la primăriei Zvoriștea.

Salvatorii au ajuns la fața locului și eu reușit să extragă victima. Aceasta a fost preluată de către echipajul SAJ, care i-a acordat îngrijiri medicale.

Bărbatul este inconștient, dar prezintă funcții vitale și va fi transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026 FOTO

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026  De la speranță la certitudine: sportiva legitimată la CS Bucovina a dominat Campionatul Național de la Lipova, cucerind aurul peambele brațe și confirmându-și statutul de cea mai puternicăjunioară din România. Dacă în 2025 numele Ivanei Roman apărea ca o surpriză plăcutăîn topul sporturilor de forță, ediția din acest an a CampionatuluiNațional de Skandenberg, desfășurată în perioada 20-22 martie2026, a confirmat dominația totală a tinerei rădăuțene. Într-o atmosferă electrizantă la Lipova, Ivana nu doar că și-a apăratreputația, dar a reușit „dubla” istorică: locul 1 pe brațul drept șilocul 1 pe brațul stâng. Evoluția unei campioane: Drumul de la argint la aur absolut Anul trecut, la București, Ivana uimea audiența obținând titlulnațional pe brațul drept și argintul pe cel stâng. Acea micădiferență care...

Alte Stiri

Popular Categories