„Ținutul Mănăstirilor din Bucovina” este „Destinația Anului 2023 în România”

AcasăActual„Ținutul Mănăstirilor din Bucovina” este „Destinația Anului 2023 în România”

„Ținutul Mănăstirilor din Bucovina” este „Destinația Anului 2023 în România”

„Ținutul Mănăstirilor din Bucovina” este marele câștigător al premiului „Destinația Anului 2023 în România” în cadrul Galei care a avut loc joi seara la Palatul Culturii din Iași.

Premiul pentru județul Suceava a fost primit de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.

Premiul a fost câștigat în urma nominalizărilor primite din partea publicului, unui important juriu și a unui studiu de cercetare al specialiștilor din domeniul turismului, Bucovina având, la toate categoriile, cel mai mare număr de voturi.

Premiul este cu atât mai important cu cât peste 100 de destinații turistice din România s-au luptat pentru în titlul de Destinația Anului 2023 în România. Județul Suceava a mai avut două nominalizări pentru această distincție, respectiv „Atracții cultural-educative – Cetatea de Scaun a Sucevei”, care a obținut locul 3 și „Comori naturale – Tara Dornelor”, locul 2. „Ținutul Mânăstirilor, este un proiect inițiat și promovat încă din 2009 de președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur care propunea un concept „Hai in Bucovina” de dezvoltare a turismului bazat pe 12 piloni.

Bisericile și mănăstirile din Bucovina, pornind de la cele incluse în Patrimoniul UNESCO, au fost reabilitate prin mari proiecte de investiții și promovate prin acțiuni inedite și prin evenimente devenite de acum tradiționale, cum ar fi Paștele în Bucovina, cu aducerea Luminii Sfinte începând cu anul 2009, Pelerin în Bucovina, Programul Ștefanian, Festivalul de Artă Medievala Ștefan cel Mare, Crăciun în Bucovina, toate mărci înregistrate, și multe, multe altele.

În ultimii ani s-au restaurat și au fost puse în valoare la adevărata valoare mai multe biserici și mănăstiri, în special cele care sunt monumente UNESCO.

Mănăstirile atrag ca un magnet turiștii iar Consiliul Județean Suceava a avut foarte multe proiecte de promovare atât în țară cât și în străinătate. Pe lângă partea culturală, județul Suceava atrage turiști și prin gastronomia și ospitalitatea bucovineană, dovada fiind cei peste 500.000 de turiști din anul 2022.

Ținutul Mânăstirilor înseamnă dezvoltarea infrastructurii, creșterea numărului de paturi și de unități de cazare. Și mai trebuie menționat faptul că președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a încurajat și promovat Bucovina încă de când era ministru prin susținerea agropensiunilor.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite