Un avion Wizz Air a aterizat pe Aeroportul Suceava și va zbura spre Londra

Stire din :

Sâmbătă, urmare a unei uşoare îmbunatăţiri a condiţiilor meteorologice, respectiv o creştere a vizibilităţii, o aeronavă a companiei Wizz Air a aterizat de la Bucureşti (Otopeni) urmând a efectua zborul Suceava – Londra (Luton) programat la orele 19.55, zbor care va avea la bord un număr de 184 pasageri.

Anunțul a fost făcut de Ioan Măriuță, director Aeroportul Suceava.

„Sperăm ca, în continuare, condiţiile meteorologice să se îmbunătăţească şi să ducă la o reluare a traficului aerian pe aeroportul nostru”, a declarat Ioan Măriuță.

Up date:

La orele 17.48 o aeronavă a companiei Wizz Air a aterizat de la Iaşi urmând a efectua zborul Suceava – Milano (Bergamo) programat la orele 20.25, zbor care va avea la bord un număr de 187 pasageri.

La orele 20.45 si 21.07, aeronavele companiei Ryanair din direcţia Milano(Bergamo) si Dublin au aterizat, urmând a efectua zborurile retur, programate la orele 21.15 respectiv 22.00, zboruri care vor avea la bord un număr de 189 respectiv 191 pasageri.

„Sperăm ca şi aeronava companiei TAROM de la Bucureşti (Otopeni) să aterizeze în condiţii de siguranţă la ora programată (23.00), aşteptăm în această noapte şi întoarcerea celor doua aeronave ale companiei Wizz Air, din direcţia Milano (Bergamo) şi Londra (Luton), acasă la baza lor din Suceava şi sperăm ca de mâine traficul aerian pe aeroportul nostru să reintre în normal”, a declarat sâmbătă seară directorul Aeroportului Suceava.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :