Garda Națională de Mediu își mărește echipa cu 150 de comisari

Garda Națională de Mediu își mărește echipa cu 150 de comisari

Ministerul Mediului a decis să mărească echipa Gărzii Naționale de Mediu cu 150 de comisari, pentru a reuși astfel să adere la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Această lipsă de angajați a fost sesizată, potrivit unor surse, anul trecut, în urma unui control în România. Atunci a fost evaluat felul în care autoritățile abordează problema deșeurilor în țara noastră.

Cu această ocazie, au fost identificate mai multe vulnerabilități ale țării noastre în domeniu. Una dintre acestea o reprezintă lipsa capacității administrative a Gărzii Naționale de Mediu în lupta cu importurile ilegale de deșeuri.

Ca urmare, Ministerul Mediului și-a asumat, încă din octombrie 2023, că va suplimenta efectivele Gărzii de Mediu cu 150 de comisari, până la 01.01.2025.

Garda de Mediu a depus, deja, la minister noul proiect de reorganizare al instituției.

Proiectul are ca scop îndeplinirea condițiilor impuse pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, dar și combaterea traficului ilegal de deșeuri.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI