joi, 16 aprilie, 2026

Alertă de pestă porcină africană în judeţul Suceava

În data de 04.03.2020 a fost diagnosticat pozitiv pentru pesta porcină africană un mistreț găsit mort în albia râului Dorna, pe raza municipiului Vatra Dornei.

Cazul a fost confirmat de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, motiv pentru care au fost instituite măsurile prevăzute de legislația în vigoare respectiv efectuarea unei anchete epidemiologice preliminare și notificarea tuturor gestionarilor fondurilor de vânătoare.

În data de 05.03.2020 a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor Suceava in cadrul Instituției Prefectului- Județul Suceava, unde a fost propus spre aprobare Planul de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană, în baza Directivei 60/ 2002, Manualului operațional PPA mistreți, Hotărârea CNSSU nr.3 / 01.08.2018. documentele mai sus menționate prevăd o serie de măsuri preventive și de combatere care constau în:

  • stabilirea unei zone afectate de 13 km în care va fi efectuată vânarea integrală a mistreților, cu personal silvic și vânători autorizați, instruiți în acest sens, prin metode care nu dislocă efectivul.
  • patrulări zilnice pentru depistarea de mistreți bolnavi sau morți, efectuate de către gestionarii fondurilor de vânătoare.
  • în gospodăriile populației aflate în zona infectată, pe o rază de 8 km, în interiorul zonei afectate, se va efectua de către DSVSA Suceava un recensământ oficial al populației de porci domestici.
  • se pun sub supraveghere oficială și se aplică măsuri de rstricționare a mișcării animalelor (suinelor) și a oricăror produse provenite de la această specie.

DSVSA Suceava recomandă schimbarea hainelor și a încălțămintei de stradă atunci când se intră in adăpostul porcilor și respectarea cu strictețe a condițiilor minime de biosecuritate în gospodăriile individuale.

- Advertisement -

De asemenea se vor aplica măsuri pentru respectarea Normelor sanitare veterinare referitoare la identificarea și înregistrarea suinelor din gospodăriile populației

Autoritatea sanitar- veterinară solicită populației și gestionarilor fondurilor de vânătoare să anunțe imediat medicului veterinar orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate la porcinele domestice.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026 FOTO

Ivana Roman, dublă campioană națională la skandenberg în2026  De la speranță la certitudine: sportiva legitimată la CS Bucovina a dominat Campionatul Național de la Lipova, cucerind aurul peambele brațe și confirmându-și statutul de cea mai puternicăjunioară din România. Dacă în 2025 numele Ivanei Roman apărea ca o surpriză plăcutăîn topul sporturilor de forță, ediția din acest an a CampionatuluiNațional de Skandenberg, desfășurată în perioada 20-22 martie2026, a confirmat dominația totală a tinerei rădăuțene. Într-o atmosferă electrizantă la Lipova, Ivana nu doar că și-a apăratreputația, dar a reușit „dubla” istorică: locul 1 pe brațul drept șilocul 1 pe brațul stâng. Evoluția unei campioane: Drumul de la argint la aur absolut Anul trecut, la București, Ivana uimea audiența obținând titlulnațional pe brațul drept și argintul pe cel stâng. Acea micădiferență care...

Alte Stiri

Popular Categories