Amenzi în valoare de aproape 68.000 de lei în urma unor controale în Piața En-gros Burdujeni
În cursul zilei de marți, 17 mai, polițiștii din cadrul SICE cu sprijinul inspectorilor din cadrul Direcției Sănitar Veterinară și Siguranță Alimentară Suceava, Direcției de Sănătate Publică Suceava, Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul comerțului cu legume și fructe în Piața En-gros Burdujeni(inclusiv piețele private).
Acţiunea a vizat verificarea legalității agenților economici/ producătorilor agricoli care desfășoară activități de comercializare legume și fructe, însă nu respectă prevederile legale aplicabile, inclusiv din perspectiva înregistrării în evidențele financiar-contabile a cantităților de mărfuri aprovizionate sau vândute.
În cadrul acțiunii au fost verificate 14 societăți comerciale și întreprinderi individuale și 11 persoane fizice deținătoare de atestate de producători. Au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 68.000 de lei.
Din cele 28 sancțiuni contravenționale, 18 sancțiuni au fost aplicate de polițiștii S.I.C.E., șapte sancțiuni au fost consatate și aplicate de Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava, una de către Direcției Sănitar Veterinară și Siguranță Alimentară Suceava și două sancțiuni au fost consatate și aplicate de către Direcției de Sănătate Publică Suceava.
De asemenea, polițiștii au confiscat și sume de bani, respectiv 2.080 lei.