Cine sunt sucevenii morți în cumplitul accident din Bistrița FOTO

AcasăEvenimentCine sunt sucevenii morți în cumplitul accident din Bistrița FOTO

Trei suceveni și-au pierdut viața într-un accident rutier care a avut loc duminică seară pe DN 17 C, localitatea Telciu, județul Bistrița Năsăud.

Autoturismul în care aceștia se aflau a intrat în coliziune cu un autocar.

Conducătorul auto, un pasager de 41 de ani și o pasageră de 20 de ani și-au pierdut viața în cumplitul accident. Un alt tânăr în vârstă de 20 de ani a fost grav rănit și a fost transportat la spital.

Potrivit primelor informații la volan se afla Robert Cehren de 21 de ani. Acesta era student la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, la specializarea Științe Economice.

Cu acesta în mașină se mai afla Alexandra Străjeriu, din Pojorâta. Tânăra de 20 de ani era studentă la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.

În urma accidentului rutier și-a mai pierdut viața și un bărbat de 41 de ani.

Un tânăr de 20 de ani, tot din Pojorâta, student la Cluj a fost grav rănit în urma accidentului rutier.

Cei trei studenți se întorceau la facultate în momentul producerii accidentului.

Potrivit polițiștilor bistrițeni, autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a intrat în coliziune cu un autocar care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 48 de ani, din Romuli, județul Bistrița Năsăud.

Din impact, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.

Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării patru victime încarcerate, dintre care trei erau de cod negru – prezentau leziuni incompatibile cu viața ( tânăra de 20 de ani, tânărul de 21 de ani și un bărbat 41 ani).

Echipajele de descarcerare au procedat, în prima faza, la extragerea pasagerului care se afla pe locul din dreapta spate, conștient și cooperant, cu multiple leziuni rezultate în urma impactului.

Victima, un tânăr, în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost preluată de echipajul de terapie intensiva mobila SMURD, stabilizata și transportată la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale.

Cele 37 de persoane din autocar au fost evaluate din punct de vedere medical. O persoană prezenta o plagă superficială, a primit asistenta medicală la locul accidentului și a refuzat transportul la spital.

Polițiștii bistrițeni fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite