Cod galben și portocaliu de vânt pentru județul Suceava
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o avertizare meteo cod portocaliu de vânt și viscol puternic pentru zona de munte a județului Suceava.
Avertizarea este valabilă în intervalul 11 martie, ora 14.00 – 12 martie, ora 04.00.
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol puternic
Zone afectate: la munte, la altitudini de peste 1500 m
În intervalul menționat, la munte la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.
Totodată, pentru cealaltă jumătate parte a județului meteorologii au emis cod galben de intensificări ale vântului pentru intervalul 11 martie, ora 10.00 – 12 martie, ora 04.00.
În toate regiunile, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50…65 km/h și izolat peste 70 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar pe creste vor depăși 90…110 km/h, treptat vor predomina ninsorile și va fi viscol.