Hoț beat prins la furat în beciul unei case din Preutești

AcasăFălticeniPreuteștiHoț beat prins la furat în beciul unei case din Preutești

Hoț beat prins la furat în beciul unei case din Preutești

Miercuri dimineață, în jurul orei 11.00, Secția 12 Poliţie Rurală Preuteşti a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat de 55 ani, din comuna Preutești, că a prins un hoț în beciul locuinței sale.

În urma cercetărilor s-a constatat faptul că, bărbatul se afla la locuința de domiciliu, fiind în casă împreună cu sora acestuia, și a observat prin geamul casei cum o persoană de sex masculin a trecut prin curte în spatele locuinței. A ieșit să vadă cine este acea persoană și a mers la beciul din spatele casei unde l-a găsit în interior pe vecinul său, în vârstă de 62 ani, care era în stare de ebrietate și care voia să consume băuturi alcoolice ce le avea depozitate în beciul casei.

Proprietarul gospodăriei a solicitat sprijinul organelor de poliție prin SNUAU 112. Polițiștii l-au găsit pe vecinul respectiv în ușa beciului, care din cauza stării avansate de ebrietate nu a putut coopera cu organele de poliție.

La fața locului au ajuns și rude ale bărbatului, care le-au spus polițiștilor că în ultimul timp acesta consumă zilnic băuturi alcoolice și merge la casele vecinilor pentru a cere băuturi alcoolice.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind „tentativă la infracțiunea de furt calificat”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite