Un motociclist în vârstă de 72 de ani, din comuna Straja, a fost rănit și transportat la spital în urma unui accident rutier produs miercuri dimineață, pe DJ209G, în satul Falcău, comuna Brodina.
Evenimentul rutier s-a produs, în jurul orei 09.20, după ce un șofer de 71 de ani, din comuna Straja, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în depășirea unei motociclete. Potrivit primelor date din anchetă, motociclistul era deja angajat într-o manevră de viraj la stânga, iar conducătorul autoturismului nu a mai reușit să evite impactul.
În urma coliziunii, motociclistul a suferit leziuni.
La locul accidentului a intervenit un echipaj medical, care i-a acordat victimei îngrijiri de specialitate. Ulterior, motociclistul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații și tratament suplimentar.
Cei doi conducători implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Sursă foto Facebook SuceavaFail

