Incident șocant la Marginea. Un copil de 2 ani și 7 luni a fost mutilat cu motocoasa de tatăl său

Incident șocant la Marginea. Un copil de 2 ani și 7 luni a fost mutilat cu motocoasa de tatăl său.

Lucrătorii Secției 3 de Poliție Rurală Marginea au fost sesizați cu privire la faptul că un băiețel în vârstă de 2 ani și 7 luni,  din comuna Marginea, a fost transportat la U.P.U, din cadrul Spitalului Județean Suceava, fiind diagnosticat cu „amputație două degete și jumătate din laba membrului inferior stâng”.

Polițiștii au stabilit că, sâmbătă dimineață, tatăl copilului cosea gazonul din curte cu o motocoasă. Fiul acestuia s-a apropiat de mașina de tuns gazonul, iar întrucât utilajul respectiv nu era prevăzut cu protecție lateral stânga,  copilul a fost tăiat de către lama în zona membrului inferior stâng.

Minorul  a fost transportat cu autoturismul proprietate personală de către părinți la Spitalul Municipal Rădăuţi și ulterior la Spitalul Județean Suceava.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”. 

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI