Intervenție promptă a polițiștilor de la Pojorâta pentru stingerea unui incendiu FOTO

Intervenție promptă a polițiștilor de la Pojorâta pentru stingerea unui incendiu

La data de 15 martie, în jurul orei 02.00, trei polițiști din cadrul Secției nr. 11 Rurală de Poliție Pojorâta, în timp ce desfășurau activități de patrulare au observat lângă o agenție bancară ce este situată pe raza comunei Pojorâta, o lumină puternică, care se asemăna cu o flacără, fapt pentru au apelat la Numărul de Urgență 112, solicitând intervenția pompierilor.

Ajunși la fața locului au constatat că la locuința din aceeași clădire din care face parte și agenția bancară, a izbucnit un incendiu. Intrând în curtea locuinței, polițiștii au constatat că arde violent un foișor de vară, care se afla la o distanță mică de ușa de acces și anexa în care se afla centrala, acesta fiind în întregime cuprins de flăcări, prezentând pericol de propagare la camera centralei.

Doi dintre polițiști au procedat în regim de urgență la trezirea persoanelor aflate în locuință, stabilind că în interior erau 4 persoane care dormeau. Cel de-al treilea polițist a preluat persoanele cu autospeciala de poliție și le-a evacuat, adăpostindu-le într-un loc sigur.

După ce s-au asigurat că în locuință că nu mai există și alte persoane, până la ajungerea pompierilor, polițiștii au procedat la identificarea de mijloace de stingere a incendiului de la Azilul de Bătrâni Pojorâta, încercând limitarea propagării incendiului la locuință.

Până la sosirea pompierilor, polițiștii au utilizat un număr de 8 stingătoare mijlocii, împiedicând astfel manifestarea violentă a incendiului.

Ulterior, ca urmare a verificărilor efectuate și a concluziilor de specialitate desprinse de către reprezentanții pompierilor militari, s-a stabilit cauza producerii incendiului ca fiind efectul termic al curentului electric, iar mijlocul de producere a incendiului fiind un cablu defect, neizolat corespunzător. Pagubele sunt estimate la suma de aproximativ 100.000 lei.

Ca urmare a intervenției prompte a polițiștilor nu s-au înregistrat victime omenești iar încăperea în care funcționează agenția nu a fost afectată de incendiu sau de intervenția de stingere a acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

În perioada ianuarie – martie 2023, peste 300 de polițiști din cadrul IPJ Suceava au participat la cursuri de specializare în module de formare pentru acordarea de prim ajutor și intervenție în situații de urgență alături de specialiști ISU și SMURD. Activitățile de instruire sunt realizate sub coordonarea Serviciului Pregătire Profesională din cadrul IPJ Suceava, iar rezultatele, prin prisma evenimentelor și intervențiilor din teren sunt îmbucurătoare.

„Colegii de la Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc – Secția nr. 11 Rurală de Poliție Pojorâta, respectiv Alexandra, Vasile și Laurențiu și-au făcut doar datoria, așa cum ar spune ei cu modestia care îi caracterizează. Noi spunem că au făcut mai mult. Evaluările post factum, prin prisma analizei factorilor obiectivi și subiectivi arată în mod evident că a fost ceva în plus care a dus la un deznodământ fericit intr-o situație de risc contra cronometru. Felicitări colegilor de la Secția nr. 11 Rurală de Poliție Pojorâta pentru intervenția profesionistă”, a transmis Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI