Ion Irimescu, „Patriarhul artelor românești”, omagiat de Consiliul Județean Suceava la 120 de ani de la naștere.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a transmis că instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Suceava, cu Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” în primul rând, s-au implicat într-o serie evenimente dedicate marelui artist, la 120 de ani de la naștere.
După ce pe 27 februarie s-a participat la evenimentele de la Fălticeni, marți, pe 28 februarie, la Suceava a fost vernisată expoziția de grafică și pictură organizată în cadrul Concursului Național de Artă Plastică „Ion Irimescu” Ediția a XVI-a.
Participă 41 concurenți din 17 județe, cu 52 lucrări.
În componența juriului regăsim personalități remarcabile în domeniul artelor plastice: Oana Ruxandra Hrișcă, lector univ dr. la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, membru Filiala UAP Suceava, președintele juriului; Lucia Pușcașu, artist plastic, membru UAP Filiala Suceava; Camelia Rusu – Sadovei, profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, președinte UAP Filiala Suceava; Niculai Moroșan, profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, membru UAP Filiala Suceava.
Până la finalul lunii martie Expoziția prin care Școala Populară de Arte își omagiază patronul, va putea fi vizitată la Shopping City Suceava.