Jandarmeria Suceava își deschide porțile pentru toți preșcolarii și elevii

Jandarmeria Suceava își deschide porțile pentru toți preșcolarii și elevii

Jandarmeria Suceava organizează ” Ziua porţilor deschise” cu ocazia săptămânii „Şcoala altfel”.

„Veniți să facem împreună <Școala Altfel>, descoperind ce înseamnă cu adevărat să fii o echipă, autospecialele folosite în activitatea zilnică, dar și materialele din dotarea posturilor montane de jandarmi și structurilor de intervenție. Vor fi prezenți și camarazii noștri necuvântători, care sunt nerăbdători să vă întâlnească și să vă demonstreze ce abilitați dețin. Dacă v-am convins, vă așteptăm miercuri, pe 29 martie a.c., între orele 09:00-14.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Suceava.

Cadrele didactice din municipiul Suceava şi localităţile învecinate, care doresc să participe cu elevii la „Ziua porţilor deschise”, se pot adresa, până la data de 27 martie, Compartimentului Informare şi Relaţii Publice, la telefon 0230/522998, int. 24408 sau prin e-mail – [email protected].

- Advertisement -

În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ din Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, cadrele didactice se pot adresa subunităţilor de jandarmi din aceste localităţi.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories