Niculai Barbă: Bucovina, destinație perfectă și în minivacanța de 1 Mai.

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, îi învită pe turiști în Bucovina și în minivacanța de 1 Mai.

„Peisaje de poveste. Turiștii pot fi întâmpinați în aceeași zi de două anotimpuri, iarna și primăvara, în multe locuri din zona montană.În Țara Dornelor, pe Rarău, la mănăstiri, cu „Mocanița” sau activități de relaxare pe uscat sau pe apă, fără a putea ignora tentațiile gastronomice, peste tot în Bucovina, cu toții vor rămâne cu amintirea unei vacanțe de neuitat. Ne dorim ca turiștii să revină cât mai curând, împreună cu familia și prietenii, aici în Bucovina, Destinația Anului 2023″, a declarat Niculai Barbă.

Totodată, el i-a invitat pe turiști și pe suceveni la Muzeul Satului Bucovinean, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Memorial și Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” de la Stupca, care sunt deschise de 1 Mai.

Niculai Barbă a reamintit și că obiectivele Complexului Memorial „Ciprian Porumbescu” sunt deschise în fiecare zi a săptămânii în acest an, 2023, Anul Ciprian Porumbescu.

„Muzeul Satului Bucovinean, împreună cu un alt Muzeu din județul Suceava, Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, au fost incluse recent în Ruta cultural turistică a muzeelor în aer liber din România, dezvoltată la nivel național și recunoscută de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT). Pe lângă cele două muzee din județul Suceava, noul produs turistic cuprinde alte 9 obiective de referință în domeniul patrimoniului cultural și etnografic al țării noastre: Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu, Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Maramureșului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, Muzeul Țării Oașului din Negrești Oaș, Muzeul Haszmann Pal din Cernat, Covasna, Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, Muzeul Satului Brănean din Bran, Brașov, și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești. Ruta poate fi valorificată inclusiv de agențiile de turism din țara noastră, precum și de peste hotare, ca parte a unor pachete turistice.Turiștii vor avea ocazia, astfel, să exploreze frumusețea arhitecturii tradiționale, să înțeleagă modul de viață al comunităților locale, dar și să se bucure de tradițiile românești și să cunoască mai bine cultura și istoria locurilor. Sistemul de recunoaștere voluntară al MAT urmărește conștientizarea actorilor din turism asupra semnificației patrimoniului cultural material și imaterial pentru societate și pentru generațiile următoare, prin identificarea Rutelor Cultural Turistice, dezvoltate pe plan local, regional sau național. Muzeele reprezintă puncte de conexiune între patrimoniul românesc și crearea de amintiri care durează o viață, pentru fiecare turist în parte. Conform datelor statistice, numărul celor care au vizitat muzeele și colecțiile publice a crescut de la an la an. De exemplu, în anul 2022, obiectivele Muzeului Național al Bucovinei au înregistrat 399.039 vizitatori. Această creștere dovedește necesitatea promovării unor produse turistice dedicate care să pună în valoare atractivitatea destinațiilor din România, așa cum se întâmplă în cazul rutei naționale a muzeelor în aer liber”, a transmis Niculai Barbă.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri