O bucătăreasă de la Spitalul Municipal Fălticeni a fost găsită inconștientă în toaleta unității spitalicești
Sâmbătă, în jurul orei 13.00, Poliţia Municipiului Fălticeni a fost sesizată că la UPU Suceava a ajuns o femeie din municipiul Fălticeni, fiind diagnosticată cu ”TCC” și ”inhalare accidentală cu vapori sodă caustică”.
Sâmbătă, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla la serviciu, aceasta a fost găsită căzută, inconștientă în grupul sanitar destinat personalului, aflat în vecinătatea bucătăriei.
La fața locului a intervenit medicul de gardă care i-a acordat primul ajutor, iar în urma consultației a considerat necesar transferul acesteia la Spitalul Județean Suceava.
Din discuțiile purtate cu personalul de serviciu din bucătărie, în cursul dimineții de 18 martie, femeia a curățat mai multe oale și ustensile din bucătărie, folosind detergent degresant și clorom. Aceasta nu a acuzat stări de rău înainte de a fi găsită căzută de către colega sa. Totodată, personalul bucătăriei, cât și responsabilul bloc alimentar au precizat că în interiorul bucătăriei nu sunt folosite produse ce conțin sodă caustică.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, și „nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă”.

